Zeit discută un subiect cu adevărat important: degradarea cercetării științifice în contextul proliferării publicațiilor și al presiunii de a secreta continuu cunoaștere. Cercetătorului de azi trebuie să-i crească glande specializate care să livreze an de an, după un ritm previzibil și ușor cuantificabil, știință. Cu cât debitul este mai mare, cu atât mai bine. Cei cu adevărat incontinenți sunt pe drumul cel bun spre global stardom. Pentru că există și starlete academice, oameni mai flămânzi de succes decât de adevăr, oameni care se întâmplă să devină modele. Am văzut și eu destui dându-și poalele peste cap și devenind groupies. Sau ouându-și nimicurile în direct pe facebook, așa cum celebritățile academice își exersează viviparitatea în NY Times.

Nu cred, spre deosebire de autorii articolului, că există soluții procedurale. Știința nu e desprinsă de societate, ci moștenește afecțiunile acesteia. De ce ne-am aștepta să fie tocmai știința altfel decât am devenit mai toți? Doar un soi de gândire magică duce acolo, aceeași mutare care îi face pe unii să creadă că un cult nu e suma practicanților săi corupți, ci ailleurs.  Toate regulile din lume puse cap la cap nu vor vindeca bolile de caracter. Asta ține de Bildung, de cum se face un om. Iar când lumea științei funcționează din ce în ce mai mult ca o piață de pește în care câștigă ăla care strigă mai tare, caracterul e bagaj în plus. Am vrut să coborâm știința din turnul de fildeș – voilà, e cu noi, e ca noi.

Materialul din Zeit ilustrează colțul paradoxal în care am eșuat – noi ca civilizație clădită parțial pe un anumit tip de autoritate epistemică, pe un răspuns admirabil și excentric din punct de vedere istoric la întrebarea „ce, de ce și pe cine să cred?”. Am clădit pe un tip de încredere care acum se face praf, care este făcută praf de pitici ambițioși și iresponsabili. Autoritatea științei este erodată tocmai de aparentul său succes: milioane de oameni, mii de reviste, abundență care a devenit zgomot aproape imposibil de filtrat, fertilitate de vitrină care din ce în ce mai mult ascunde sterilitatea, producția de dragul producției, recordurile la hectar. Ba mai rău, compromisuri și minciuni – șpăgi comisioane de la companii interesate, falsificare de date, plagiat, old boy networks. (Vezi, de ex, acest blog care urmărește „cercetările” care, după publicare, sunt retrase din reviste – de multe ori foarte discret – pentru că sunt falsificate, copiate, ilegale, imorale etc.)

Riscăm, și aici, să pierdem ceva esențial. Cei care au disprețuit edificiul științific, cei care s-au temut de el, cei care au fost trimiși la culcare cu tot cu trucurile lor ieftine de succesul științei – toți aceștia au de ce să se bucure. Dacă încet-încet prestigiul științei se va prăbuși sub tone de nimicuri, sub afirmații ridicole și cariere putrede, vom ajunge să trăim într-o lume foarte diferită de cea în care ne-am născut. Așa cum în marile magazine, la TV și la alegeri avem deja doar aparența opțiunii, ne vom trezi într-o lume în care va fi tot mai greu de distins între căutarea adevărului și mimarea acestui proces, în care primul efort – costisitor, inegal și imprevizibil – va fi tot mai mult marginalizat de ambalajul corect și gustul fix al celui din urmă. Vom continua, evident, să ne întrebăm ce ar trebui să credem, de ce și pe cine, având însă de ales între un scepticism quasi-paranoic și o dietă frumos „marketată” de toxine.