te așezi greu pe scaunul vechi de lemn,
vopseaua gri-albastră e răscoaptă, sub ea
e vopsea verde, ochii tăi care sunt ochii mamei,
verzi-albaștri, care sunt ochii mei
se ridică spre mine, e rândul meu
să nu știu ce să fac, să știu
că nu e nimic de făcut,
să-mi las degetele să-ți tragă înapoi omoplații,
iar și iar, întâi acasă, apoi în vis,
până când îmi va veni rândul,
dacă am avea spatele drept, dacă
nu am lăsa umbre, rândul meu
să stau în dreptul soarelui negru al amiezii,
dacă n-ai ridica iar și iar ochii din care n-a rămas nimic
către mine, rândul meu
să beau laptele negru al dimineții, dacă
n-aș fi lăsat ochii tăi să se facă nimic,
întâi acasă apoi doar vis.

So this is what all those Twizys were for. I should have waited. I missed Christoph Waltz crossing Doamnei street. How appropriately dada. The old, dilapidated Marmorosch Blank once more a character. Did Terry Gilliam shoot it here because it was cheap or because he wanted to capture that futuresque grayness of Bucharest air?

PS/later edit: Now that I’ve seen it – recognizably Gilliam, convincing visual experience – a paranoid attention to detail fits the thematic universe of the film , great cast, but overall a narrative failure.

zero_theorem_bucharest

doamnei_bucharest

 

Francis Cabrel Les cardinaux en costume de Rose-Noire-du-Boudoir

Elle augmente le volume
Pour ne pas savoir qui ils sont
Des cardinaux en costume
Et des donneurs de leçons