RO


Zeit discută un subiect cu adevărat important: degradarea cercetării științifice în contextul proliferării publicațiilor și al presiunii de a secreta continuu cunoaștere. Cercetătorului de azi trebuie să-i crească glande specializate care să livreze an de an, după un ritm previzibil și ușor cuantificabil, știință. Cu cât debitul este mai mare, cu atât mai bine. Cei cu adevărat incontinenți sunt pe drumul cel bun spre global stardom. Pentru că există și starlete academice, oameni mai flămânzi de succes decât de adevăr, oameni care se întâmplă să devină modele. Am văzut și eu destui dându-și poalele peste cap și devenind groupies. Sau ouându-și nimicurile în direct pe facebook, așa cum celebritățile academice își exersează viviparitatea în NY Times.

Nu cred, spre deosebire de autorii articolului, că există soluții procedurale. Știința nu e desprinsă de societate, ci moștenește afecțiunile acesteia. De ce ne-am aștepta să fie tocmai știința altfel decât am devenit mai toți? Doar un soi de gândire magică duce acolo, aceeași mutare care îi face pe unii să creadă că un cult nu e suma practicanților săi corupți, ci ailleurs.  Toate regulile din lume puse cap la cap nu vor vindeca bolile de caracter. Asta ține de Bildung, de cum se face un om. Iar când lumea științei funcționează din ce în ce mai mult ca o piață de pește în care câștigă ăla care strigă mai tare, caracterul e bagaj în plus. Am vrut să coborâm știința din turnul de fildeș – voilà, e cu noi, e ca noi.

Materialul din Zeit ilustrează colțul paradoxal în care am eșuat – noi ca civilizație clădită parțial pe un anumit tip de autoritate epistemică, pe un răspuns admirabil și excentric din punct de vedere istoric la întrebarea „ce, de ce și pe cine să cred?”. Am clădit pe un tip de încredere care acum se face praf, care este făcută praf de pitici ambițioși și iresponsabili. Autoritatea științei este erodată tocmai de aparentul său succes: milioane de oameni, mii de reviste, abundență care a devenit zgomot aproape imposibil de filtrat, fertilitate de vitrină care din ce în ce mai mult ascunde sterilitatea, producția de dragul producției, recordurile la hectar. Ba mai rău, compromisuri și minciuni – șpăgi comisioane de la companii interesate, falsificare de date, plagiat, old boy networks. (Vezi, de ex, acest blog care urmărește „cercetările” care, după publicare, sunt retrase din reviste – de multe ori foarte discret – pentru că sunt falsificate, copiate, ilegale, imorale etc.)

Riscăm, și aici, să pierdem ceva esențial. Cei care au disprețuit edificiul științific, cei care s-au temut de el, cei care au fost trimiși la culcare cu tot cu trucurile lor ieftine de succesul științei – toți aceștia au de ce să se bucure. Dacă încet-încet prestigiul științei se va prăbuși sub tone de nimicuri, sub afirmații ridicole și cariere putrede, vom ajunge să trăim într-o lume foarte diferită de cea în care ne-am născut. Așa cum în marile magazine, la TV și la alegeri avem deja doar aparența opțiunii, ne vom trezi într-o lume în care va fi tot mai greu de distins între căutarea adevărului și mimarea acestui proces, în care primul efort – costisitor, inegal și imprevizibil – va fi tot mai mult marginalizat de ambalajul corect și gustul fix al celui din urmă. Vom continua, evident, să ne întrebăm ce ar trebui să credem, de ce și pe cine, având însă de ales între un scepticism quasi-paranoic și o dietă frumos „marketată” de toxine.

În două părți, premiu la categoria „niște distruși”. Am zis că ambele’s cu infractori români?

 

Couleur-de-peau-miel

 

(sursa imaginii)

Acum trei luni am trecut la un sistem dual-boot, Windows & Ubuntu, pe laptopul meu de lucru – un ThinkPad X200 (vezi acest post). Câteva observații:

(more…)

Să nu atingi, să nu miști, să nu sufli,
deschide ochii, totul trebuie pus la loc,
chiar dacă asta a fost camera ta,
chiar dacă asta a fost strada ta,
pleacă de pe strada ta ca dintr-o cameră
în care cineva doarme,
dă înapoi cum crengile copacilor
caută spărturile din aer
fără a-l da la o parte, trage-te
cum s-au tras degetele tale
dintre degetele ei inerte, mergi
ca săracii printre rafturile supermarketului,
ca ambulanțele prin traficul de seară,
lasă totul așa cum e, deschide ochii,
închide uși de apartamente și taxiuri,
lasă cheile în cutia poștală.

L’Enfance Nue – în seara asta la Elvire Popesco (Les Films de Cannes à Bucarest), prezentat de văduva regizorului. O istorie a unui copil „dificil”, pierdut între limitele de rezistență ale adulților – două cupluri adoptive & personal de asistență socială. Părinți surogat încercând și eșuând să repare un eșec al altora. Poveste fără capete și cozi moralizatoare, spusă într-un mozaic nepretențios, cald și usturător. Pialat a intenționat să facă un documentar, drept pentru care familiile adoptive chiar asta sunt – nu e vorba de actori profesioniști. Filmul are doar de câștigat.

Tot în seara asta, Cristian Mungiu a anunțat semnarea unui parteneriat între CNC-ul francez și cel român. În sală, președinta Centrului francez, Frédérique Bredin. Să vedem și rezultatele, însă cinematografia pare să fie pe un teren neobișnuit în Ro – normalitate, recunoaștere, dialog.

* Pisica n-a pățit nimic.

Festival al ştiinţei la Bucureşti. >> [Program]

bucharest_science_festival

Next Page »