7 aprilie 2012. Aşteptare fără rost, timp măsurat de măcinarea unor ziduri. Recul al încremenirii de afară care te lipeşte de interiorul propriului craniu. Şi care poate scuză împrumutul din Buzzati.

Milioane de oameni din satele româneşti pot spera să devină cel mult sclavi în oraşele din împrejurimi, dacă au noroc să fie aproape de un oraş şi dacă acel oraş nu e cumva şi el mort. Măturătoare şi paznici, dansatoare şi căpşunari. Adulţi incompleţi, naivi şi nemiloşi în acelaşi timp, gonind după visul de viaţă mai bună al unei reclame, frustraţi, vulgari, plângăcioşi, beţivi, iritanţi când îi vedem prin marile aeroporturi şi gări unde îi duc apele migraţiei.

Deşi departe de închipuirile dement de provinciale ale României “urbane”, ambiguitatea lor – nu sunt nici cu totul victime, nici cu totul responsabili de cum sunt, de fizionomia lor chinuită – este perfect recognoscibilă. Este aceeaşi cu a săracilor oraşelor, semnul unei maladii comune.

Câteva preparate macroscopice.

Fostul spital din Armăşeşti, Ialomiţa. Funcţiona în anii ’90. După închidere s-a spus că se va transforma în sanatoriu TBC sau cămin de bătrâni. S-a transformat în ce se vede. Spitalul avea propiul sistem de încălzire centrală, alimentare cu apă şi canalizare. Inutil de spus, satul nu are aşa ceva nici acum. [Abandoned hospital in Armăşeşti, Ialomiţa county, Romania. One of the few rural hospitals in the country. Rural Romania has exactly this to expect: ruin.]

Şcoala din Armăşeşti, refăcută, apoi imediat închisă – are acum doar rol de bibliotecă, deşi aici se modernizase sistemul de încălzire şi alimentare cu apă. Acum doi ani, în sălile de clasă de aici se făcea încă învăţământ simultan – copii din mai mulţi ani de studiu în aceeaşi sală, cu acelaşi învăţător. Acum, copiii merg în satul vecin mai mare – Malu-Roşu. [Same village. This school has been rebuilt, but then top-down “reform” led to its being closed. Children have to go by bus to the next village. The building now houses the local library.]

La vreo 3 km, şcoala veche din Malu-Roşu, construită prin anii ’20 de oamenii din sat, în prezent parţial folosită ca sală de sport şi club al copiilor. Trei generaţii din familia mea au trecut pe aici. Stare jalnică. [School built by the community in the 1920s in the village of Malu-Roşu, Romania. Now used only as a (clearly inadequate) sports facility.]

Malu-Roşu, şcoala nouă construită în perioada comunistă. În anii ’80 începuse realizarea alimentării cu apă. Proiect abandonat în anii ’90, instalaţiile au fost, evident, furate. Cândva existau două grupuri de clase 1-10, A şi B, nu foarte surprinzător pentru o localitate de 2-3000 de persoane. Cu greu se adună acum câte o clasă, cu tot cu elevii veniţi din două sate vecine – Armăşeşti [şcoală închisă, dar un liceu] şi Nenişori [o mică şcoală închisă, abandonată şi apoi demolată parcă pe finalul anilor ’90]. [Communist era building of the Malu-Roşu school.]

Şcoala M-R, local construit în urmă cu câţiva ani de fundaţia World Vision [new building of the Malu-Roşu school funded by World Vision]:

Fosta primărie Malu-Roşu [sediul comunei este acum la Armăşeşti], fostă grădiniţă, actualmente nimic. În curte, un antreprenor local şi-a făcut garaj pentru autobuze. [Ex-town hall, ex-kindergarten, currently abandoned.]

Două case vechi, ultimele urme ale arhitecturii tradiţionale a zonei [two old houses – very few prewar homes built in the traditional style of the region remain]:

Advertisements